Mâini în rugăciune/ The Praying Hands- Albrecht Dürer
M-am întors recent dintr-o călătorie.
În aeroport, în timp ce aștept să treacă timpul până la îmbarcare, obișnuiesc să mă uit în jur. Observ. Chipuri de persoane sau grupuri de persoane sau anumite aspecte.
Nu judec. Doar observ.
Privirea mi-a fost atrasă de o doamnă în vârstă ce aștepta cu” mâinile în poală “ să vină fiica ei și să își continue drumul. Mâinile ei spuneau, în felul lor, povestea vieții ei. După ani de trudă, acum ele se odihneau în tihnă.
Mi-am amintit de copia tabloului lui Albrecht Dürer Mâini în rugăciune/ The Praying Hands. Am aceast tablou alături de mine mereu pentru că m-a impresionat foarte mult povestea lui. O să o scriu aici, pe scurt, așa cum mi-o amintesc.
În secolul al XV-lea o familie cu optsprezece copii trăia într-un mic sat de lângă Nürnberg. O familie numeroasă, asemenea multor altora din acea perioadă. Tatăl, aurar de profesie, lucra de dimineața până seara pentru a putea asigura traiul și hrana familiei sale.
Doi dintre copiii lui aveau mult talent pentru artă, însă știau foarte bine că tatăl lor nu avea posibilitatea să plătescă pentru ambii copii studiile la Academie de arte din apropiere- Nürnberg.
După multe discuții, cei doi băieți au ajuns la o înțelegere. Au hotărât să se ajute reciproc: unul pleca să studieze la academie, în timp ce celălalt frate pleca să lucreze în minele din apropiere. Muncea și îi plătea din câștigurile sale studiile fratelui său. Apoi, când frate își termina studiile, în patru ani, îl întreținea pe celălalt frate să urmeze studiile de artă la academie, fie cu vânzarea operelor sale de artă, fie, dacă era necesar, și cu munca în mine.
Au hotărât să lase o monedă să decidă, care vă fi cel ce va merge primul la studii.
Au ales fiecare o parte (cap sau pajură) și au aruncat moneda. Albrecht Dűrer a câștigat și a plecat la Nürnberg. Celalalt frate, Albert, a început să lucreze în mină și, în următorii patru ani, a finanțat studiile fratelui său.
Albrecht Durer a fost foarte apreciat în timpul studiilor, impresionând prin gravurile, xilogravurile și uleiurile sale pe majoritatea profesorilor. Când a absolvit, a început să câștige bine din lucrările comandate.
Tânărul artist s-a întors în satul său pentru a își onora înțelegerea avută. Albrecht a mulțumit iubitul său frate pentru anii de sacrificiu și de muncă grea care i-au permis lui să studieze.
Însă a observat o tristețe în ochii fratelui său Albert. Acesta ținându-și mâinile în poală, a spus încet: “Nu, frate. Nu pot merge la Nürnberg. Este prea târziu pentru mine. Priveşte… Uite cum arată mâinile mele după patru ani de lucru în mină! Oasele degetelor au fost zdrobite cel puțin o dată, iar în ultima vreme am suferit de artrită atât de gravă în mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să țin anumite obiecte, cu atât mai puțin să fac linii delicate pe pergament sau pânză cu o pensulă. … Pentru mine este prea târziu.”
Pentru a-i aduce un omagiu fratelui său Albert, Albrecht Dűrer a desenat cu migală mâinile muncite ale fratelui său, cu palmele împreunate și degetele subțiri întinse spre cer. El și-a numit desenul pur și simplu “Mâini”.
Cei ce au admirat această operă au rămas profund împresionați și au redenumit tabloul “Mâinile care se roagă”. Acest tablou se află expus la muzeul Albertina, din Vienna. Acolo l-am admirat și eu. M-a impresionat atât de mult încât am căutat să aflu mai multe despre povestea din spatele capodoperei. Am luat o reproducere care este agățată în apropierea biroul de lucru de acasă. Această operă minunată îmi aminteaște de asemenea de faptul că nimeni, niciodată, nu reușește singur!
Data viitoare când vă întâlniți părinții, bunicii sau oamenii dragi vouă, priviți către mânile lor. Vedeți povestea din spatele lor. Amintiți-vă că nimeni, niciodată, nu reușește singur!
