Conectarea cu natura 1

Gânduri scrise alături de o cafea, în luna ianuarie

2 ianuarie 2025

Cum să îți “așezi” gândurile la început de an?

Eu tocmai am revenit de la plimbarea de dimineață. Sunt recunoscătoare pentru că în ultimii trei ani am putut locui în apropierea mării.

Anul acesta mi-am propus să scriu mai multe despre conectarea cu natura.

Știi care sunt beneficiile conectării cu natura?

Enumăr mai jos doar câteva:

  • stare de sănătate mai bună,
  • stare de dispoziție îmbunătăţită,
  • reducerea stărilor de stres și neliniște,
  • inspirație în alegerile zilnice,
  • creativitate sporită

Revin la plimbarea din această dimineață.

Chiar dacă este o zi foarte vântoasă, nu eram singură la malul mării la primele ore ale dimineții. Un surfer aluneca deja pe valuri, urmărind rafalele de vânt pentru a pluti deasupra mării agitate. Am admirat natura. Am admirat îndemânarea windsurfer-ului. Am admirat conectarea dintre om și natură.

9 ianuarie 2025

Joi,  Cafea, Soare, Amintiri

În timp ce savuram cafea de dimineață, mi-am amintit de prima “trecere între ani” petrecutǎ în emisfera sudică.

Era decembrie 2018, Wellington, Noua Zeelanda. În emisfera sudică era vară.

Multe flori. Multe culori.

Îți imaginezi cum este să fii în luna decembrie înconjurat de flori multicolore si multǎ verdeață?

Razele soarelui de vară din emisfera sudică îmbia natura la viața. Culoarea roșie a florilor ce umpleau fiecare ramură a arborilor pohutukawa m-au impresionat într-un fel aparte. Apoi am aflat cǎ aceste flori gingașe, de culoare roșu aprins, au o legendă specifică în acea parte a lumii.

Arborele pohutukawa are o semnificație spirituală profundă pentru māori, populația indigena din Noua Zeelandă.

Ei consideră ca acest arbore leagă începutul și sfârșitul vieții umane. Acest arbore este considerat de populația māori un copac sacru.

Pohutukawa înflorește în luna decembrie. Florile lui, de un roșu aprins, transformă peisajele într-un mod impresionant.

Legenda spune că roșul florilor provine din sângele eroului Tawhaki.

Tânărul războinic Māori Tawhaki, pentru a răzbuna moartea tatălui său, a încercat sǎ găsească ajutor în cer. Încercarea sa nu a reușit. El a căzut pe pământ și se spune că florile roșii, pohutukawa, îi reprezintă sângele vărsat în încercarea sa.

Florile roșii ale acestor arbori apar astăzi în fotografii, picturi și felicitări de Crăciun.

Sper ca această legendă să aducă căldură și liniște sufletească indiferent de vremea și vremurile din jurul tău.

13 ianuarie 2025

Prima lună a anului. Este o lună de iarnă, în anumite zone ale globului. Pentru mult timp iarna era conectată în mintea mea cu frig, zăpada, haine groase.

Însă când locuiești în Abu Dhabi, ianuarie este o lună cu temperaturi plăcute.

O lună ideală pentru a te bucura de o plimbare în deșert. Așa că la sfârșitul de săptămână ce tocmai a trecut, am ieșit la o plimbare prin deșert.

Deșertul este un loc cu o energie aparte.  Îmi place mult să ascult liniștea deșertului.

Îmi place să privesc contrastul dintre nuanțele nisipului și albastrul cerului.

Privind în jur, am observat și puțină vegetație. Foarte rar printre dunele de nisip se pot vedea copaci mici. Acești arbori pitici sunt Ghaf tree. Arbore declarat din 2008 copac național în UAE. El poate trăi în medie 120 de ani în condițiile aspre din deșert.

Un proverb din această zonă spune cam așa: “ omul care are a Ghaf tree , o capră și o cămilă , va supraviețui până și în cele mai vitrege condiții din deșert.”

Mi-am amintit de un eveniment petrecut în Abu Dhabi puțin înainte de trecerea dintre ani. În ajunul Anului Nou, aproximativ 100.000 de baloane au fost lansate către cer, în timpul Festivalului Sheikh Zayed. Acest festival se organizează anual pentru câteva săptămîni în această zonă.

Baloanele, nu au fost chiar unele obișnuite. Ele au purtat către înălțimile cerului aproximativ 100.000.000 de semințe. Fiecare balon conținea o selecție diversă de semințe ale copacilor, arbuștilor și florilor care pot crește în această zonă deșertică în mod natural : Ghaf tree, Samar și alte câteva soiuri tradiționale.

Aceste baloane au fost fabricate 100% din materiale ecologice , pentru a se descompune în siguranță după utilizare.

Oare câte din aceste semințe vor găsi locuri favorabile pentru a se transforma în viitor în arbori, arbuști sau flori ale deșertului?

16 ianuarie 2025

Soare și vânt la malul mării. Vântul poartă firele de nisip dintr-un loc în altul. Asemenea gândurilor. Ai observat câte gânduri se perindă prin mintea ta? Multe!

Unii chiar le-au numărat. Dr Fred Luskin de la Stanford University, menționa într-o lucrare științifică, numărul de aproximativ 60.000 de gânduri ce apar zilnic în mintea fiecăruia , dintre care ~90% sunt repetitive.

Gânduri care apar, dispar, revin, iar dispar, iar revin…

Un amestec de gânduri pozitive, negative, de 1frică, de vinovăție, de bucurie, de blândețe , de îngrijorare… Ele se transformă apoi în scenarii. Scenarii care aduc și crează cel mai des o agitație permanentă, anxietate, stres.  Scenarii pe care mintea noastră le crează pentru a ne ține în siguranță. Doar că 95% ( tot studiile menționează ) din aceste scenarii nu se întâmplă niciodată. Ele doar creează neliniște și agitație.

Revin la cafea. Vântul bate în continuare. Zâmbesc.

Aleg să mă opresc acum la un gând ce mi-a apărut în minte la plimbarea zilnică, de dis de dimineață. Observ în jurul meu vegetația naturală, amestecată. Multe specii de plante. Unele mai verzi. Altele mai uscate. Prea puține flori in această perioadă a anului.

Dupǎ doar câțiva pași ajung la grădina din jurul blocului. Aici plantele sunt cultivate. Alese cu grijă. Adaptate climei și condițiilor de aici. Sunt îngrijite zilnic. Udate! Curățate de părțile uscate.

Observ diferența dintre felul cum cresc plantele în mod natural, aici, într-o zonă cu o climă aridă și cele ce sunt cultivate și îngrijite. Este o asemănare între aceste plante și gândurile noastre? Eu cred cǎ da.

Și spun asta atât din experiența mea , cât și din ceea ce am lucrat cu alții în întâlnirile 1:1 de dezvoltare personală (pentru o ședință gratuită poți trimite un mail la contact@carmencomanescu.com).

Dacă vrei ca viața ta să arate ca o grădină îngrijită, este necesar să depui efort. Să alegi spre ce anume îți concentrezi atenția și cum anume petreci timpul tău. Știi câtă energie îți consumă gândurile tale?

A lucra cu gândurile pe care alegi să “le cultivi” este esențial. Asemenea grădinăritului, se învață, cu răbdare și practica zilnică. O să enumăr câteva beneficii pe care le-am obținut în practică, atunci când am lucrat în mod conștient cu gândurile:

  • somn odihnitor,
  • calm interior,
  • concentrare pe un singur task,
  • auto-reflecție,
  • încredere,
  • alegerea modul de răspuns la o situație neplăcută,
  • diminuarea reacțiilor impulsive în situațiile stresante.

Lista ar putea continua, însă fiecare resimte beneficiile în mod personal.

Imaginează-te la malul mării. Observând valurile. Ele vin și pleacă … Asemenea gândurilor tale!

Observă acum, în timp ce citești aceste rânduri, gândurile tale!

Sunt gânduri care se repetă și îți crează o stare de disconfort? Multe dintre gânduri apar automat. Gândurile automate! Dacă ai identificat astfel de gânduri automate este important să le evaluezi. Știi cum?

Uite câteva întrebări care pot fi utile în acest sens:

  • Care sunt dovezile reale care susțin acest gând?
  • Sunt aspecte care nu susțin acest gând?
  • Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla?
  • Care este cel mai bun lucru care se poate întâmpla?
  • Cum aș discuta cu cel mai bun prieten dacă ar gândi așa?

Alege o zi pe săptămână in care sǎ observi toate gândurile supărătoare. Scrie-le pe hârtie. Fără a le judeca. Fără a te opune lor. Fără a căuta soluții.

Evaluează cu întrebările de mai sus.

Jill Bolte Taylor , neurolog de profesie, scria in cartea “My Stroke of Insight” despre mecanismele din spatele stărilor de discomfort pe care le simțim cu toții in corp.

Un gând crează în corp un răspuns automat al creierului. O stare care dureaza doar 90 de secunde. Stare cauzată de o reacție chimică.  Apoi noi întreținem starea de disconfort pentru că ne tot gândim la ce s-a întâmplat. Ne tot gândim la cum am fi putut schimba lucrurile.

Nu putem controla gândurilor noastre. Însă putem controla felul în care reacționăm.

Nu crede fiecare gând!

Gândurile vin și pleacă , asemenea valurilor!

“ Nu puteți opri valurile, însă puteți învăța să faceți surf” ( nu mai țin minte unde am citit acest lucru).

23 ianuarie 2025

Nu judeca o carte după copertă. Probabil ai auzit de această zicală. Ea nu se referă doar la cărți. Se aplică și oamenilor.

Avem dreptul să judecăm pe cineva fără a ști mai multe despre povestea lui de viață ?

Eu nu cred cǎ avem acest drept.

Știi ceva despre Human Library (bibliotecă umană)?

Este un proiect început în Danemarca în anul 2000 de către Ronni Abergel împreună cu câțiva prieteni dintr-un ONG “ Stop the Violence/ Opriți violență”.

Ideea lor a fost să creeze un spațiu unde poţi să împrumuţi în locul unei cărți, un om cu povestea lui de viața. Fiecare dintre acești oameni, sunt voluntari și provin din rândul celor marginalizați de societate.

Ideea proiectului a fost să se creeze un spațiu sigur, unde se pot întâlni doi oameni care nu ar interacționa niciodată unii cu alții în viața reală. Un loc în care se spun povești personale reale, experiențe trăite de anumite persoane marginalizate.

Cei care aleg să împrumute aceste cărți vin cu curiozitatea de a afla mai multe despre persoana din fața lui. Iată câteva exemple de “cărți” ce au putut fi “împrumutate” în aceste librării :

  • Cum este să fii imigrant(ǎ)
  • Despre cel/cea care cerșește
  • Persoană grasă
  • Povestea celui de la sat
  • Povestea celui/celei de etnie romă
  • Povestea celui ce este diferit…

Cum ar fi pentru tine să discuți cu o asemenea persoană?

Astfel de “biblioteci” au fost făcute în multe alte orașe, în toate zonele lumii, pe toate continentele (peste 80 de țări erau în momentul în care am consultat siteul lor). În unele orașe sunt deschise permanent, în altele temporar.

Mie îmi place foarte mult această inițiativă.

Știu din experiența mea, interacționând cu persoane de pe toate continentele, din toate mediile sociale cǎ fiecare om are o poveste unică pe care o poți afla doar când comunici deschis și prietenos.

Ar fi mult mai bine, dacǎ fiecare ar fi curios să afle mai întâi povestea de viață a celuilalt.

Cum ar arăta lumea dacă am aplica fiecare îndemnul: “Sǎ iubești pe aproapele tǎu ca pe tine însuți”?

28 ianuarie 2025

Conectarea cu natura!Conectarea cu tine!

Natura este un aliat de încredere în încercările noastre de a avea un stil de viaţă sănătos. În natura înconjurătoare putem observa multe lucruri frumoase:

  • cum crește o plantă,
  • cum soarele răsare și apune în fiecare zi,
  • cum luna strălucește în cele mai întunecate nopți,
  • cum învață puii păsărilor să zboare,…

Lista ar putea continua.

În natură, orice lucru oricât de mic pare, are locul, rolul și unicitatea proprie.

Observă frumusețea!

Observă asta în jurul tău.

Observă asta în interiorul tău.

Observă asta în conectarea ta cu natura înconjurătoare.

Observă asta în relațiile pe care le ai cu familia, prietenii, colegii, vecini, locul în care trăiești…

Exercițiu:Privește în jur.Observă lucruri frumoase.Așa cum am enumerat mai sus:

  • in exteriorul tǎu,
  • în interiorul tǎu,
  • în relațiile și conexiunile tale.

Scrie de mână cel puțin 10 lucruri frumoase.

Exersează acest exercițiu de mai multe câte ori?

Până când vei observa întâi frumosul din jurul tău.

E atât de multă frumusețe în jur!

Îți place să observi natura și frumusețea eu?

Abonează-te la Newsletter!

Curiozitatea mi-a ghidat mereu pașii. Faci și tu parte din grupul curioșilor?

Dacă vrei să afli mai multe despre lucrurile frumoase și noutățile care îmi rețin atenția sau detalii despre programele de grup, lasă mai jos adresa ta de mail.

×