Știai că acesta este numele unei emoții?
Cu toate că am experimentat de multe ori acestă emoție, eu nu am știut pînă de curând, că are un nume.
”După plecarea vizitatorilor rămâne un spațiu gol. Ecoul pereților se simte. Spațiul care a părut neîncăpător când ei erau prezenți, acum pare ciudat de mare. Uneori simțim un sentiment de ușurare. El este însoțit de asemenea de o stare de copleșire ce se strecoară și ne învăluie asemenea unei ceți dense, o stare în care sensul pare că dispare.
Indigenii Baining care trăiesc în munții din Papua Noua Guinee sunt atât de familiarizați cu această trăire, încât i-au dat un nume: awumbuc. Credința lor e că musafirii când pleacă, lasă în urmă apăsarea sufletească produsă de despărțire, pentru a călători mai ușurați.
Aceasta ceață plutește în aer timp de 3 zile, creând o senzație de apăsare și distragere de la obiceiurile zilnice de îngrijire a gospodăriilor sau recoltelor. Astfel, o dată cu plecarea vizitatorilor, localnicii lasă peste noapte un vas cu apă, pentru a absorbi aerul apăsător. În zorii zilei următoare, familia aruncă apa la rădăcinile copacilor, iar viața își reia cursul obișnuit.”
Eu am simțit mult mai intens acestă emoție odată cu mutarea noastră din România, în toamna anului 2009. Ne vizitau prietenii. Îi primeam cu drag. Petrecem cu ei timp frumos. Vorbeam limba maternă. Timpul trecea de fiecare dată mai repede decât ne-am fi dorit. Venea vremea plecării. Ne luam ramas bun. Casa se golea, iar ecoul pereților accentua starea de tristețe ce ne cuprindea pe fiecare dintre noi, cei rămași. Ei plecau, iar noi ne reluam activitățile și reveneam la programul obișnuit.
Viața își urma cursul firesc.
Anii au trecut. Au zburat din cuibul părintesc, pe rând și copiii noștri dragi. Spațiu din jurul nostru era mai mare și mai apăsător. Pot să îmi amintesc cum lucrurile și activitățile zilnice nu mai păreau să aibă sens. Am reînceput să facem activități în doi, eu și soțul meu. Plimbări în natură, spectacole de muzică, călătorii, activități sportive și timp pentru hobby-urile noastre.
Cu ocazia unor aniversări sau de sărbători, ne reuneam toată familia. Copiii mari, aveau viețile lor. Au început să ne viziteze împreună cu prietenii lor. Petreceam acele perioade cât mai plăcut. Încercam să savurăm fiecare moment, să vorbim ”câte-n lună și în stele”, să povestim. Plecarea lor aducea acea stare de tristețe, acel sentiment că spațiul din jur devenea brusc mult prea mare și lipsit de zumzetul plăcut al vocilor atât de dragi nouă.
Am descoperit numele acestei emoții, când am folosit The Box of Emotions. Am putut să o numesc. A însemnat foarte mult pentru mine. A fost ca o eliberare interioară când am conștientizat că nu sunt singura care simte în acest fel plecarea musafirilor, vizitatorilor sau a celor foarte dragi. Am început să las un bol cu apă în camera de zi. Cu ea udam în următoare zi plantele și florile din jur. Cu un ritual atât de simplu am reușit să trec mai ușor peste acele perioade.
Ai simțit și tu această emoție?
Cred că fiecare dintre noi a simțit-o de foarte multe ori și a revenit în felul propriu la activitățile obișnuite.
Sper că aceste rânduri să te ajute și să te inspire și pe tine să simți cu mai puțină intensitate tristețe despărțirii de cei ce vin în vizită la tine.
Dacă dorești să povestești cum treci tu peste perioade asemanătoare, îmi poți trimite un mesaj la contact@carmencomanescu.com . Citesc cu mare drag toate mesajele.
Spor și inspirație!
Carmen
